DE CE TI-AI LUAT MOTOCICLETA? CU BANII ASTIA ITI LUAI MASINA...
Cred ca multi dintre cei care si-au cumparat o motocicleta au trebuit sa raspunda, cel putin o data, la o astfel de intrebare. Eu raman blocat pe moment, dar dupa cateva secunde imi vin in minte toate motivele.
Cum sa-i raspund ca eu sunt topit dupa chestia aia cu doua roti si motor, ca ador sunetul ei, ca abia astept sa o incalec si sa plec la drum ori de cate ori am ocazia.
Cum adica nu imi pasa cat consuma, cum adica nu imi fac un calcul al banilor care-i voi transforma in benzina...
Ei uite, asa bine!
Ar trebui sa-i mai spun ca in momentul in care sunt cu casca in mana, echipat de drum, cu motocicleta in fata mea, uit de toate grijile si imi vine sa zic ca acum suntem doar noi doi si drumul ce ne asteapta sa-l strabatem, iar timpul sta in loc...
Un alt lucru pe care ar trebui sa i-l spun ar fi faptul ca din frageda pruncie am fost atras de mersul pe doua roti, iar cele mai vechi amintiri ale mele sunt legate tot de acel vehicul cu doua roti...
Problema este ca nu de fiecare data ai timp sa-i explici omului care au fost motivele alegerii tale, iar concluzia este ca esti nebun.
(A.P)